Atunci am început să simt că nu mai am nici o teamă faţă de evadarea mea proprie. Spaţiul dezamăgirii mele se întindea mai presus de timpul dispus acesteia. Am fost cândva un gust senzual al adevăratei lumi, o vreme în care generozitatea mă surprindea cu amploare. Iubirea era o singurătate sfântă faţă de care o lume plină de idei îi stătea alături.
Încă te mai gândeşti la ziua când visai perfecţionarea ta proprie, erai la curent cu toate detaliile şi secretele inimii nepermise. Există o singură asemănare între om şi biserică : n-au ştiut niciodată să se păstreze reciproc. Omul modern e neîncântat că nu îşi poate îndulci amarul, de aceea avântul spre o altă lume se afirmă din ce în ce mai des. Încercarea de a descoperi noi senzaţii fără a opune rezistenţă ţie însuţi e un mod de a-ţi pierde echilibrul; un echilibru faţă de rezolvarea condiţiei tale. Ce mai aştepţi de la viaţă când nu înţelegi ce e această viaţă? Fericirea noastră, a omului modern, e un iad în sufletul propriu. Un act de sadism faţă de Dumnezeu, căci el a reuşit pătrunderea în întreaga lume dincoace de orice creaţie, dar tu nici în pulsu-ţi propriu.
Posibilitatea de a adera la orice gest de speranţă e o eroare vizibil frecventată pentru procesul de reîntoarcere faţă de sufletul omului. Răspândirea parfumurilor de sentimente senile e o nemurire inevitabilă. La nivelul sufletului, nu mă mai tem că voi dispărea, însă în ce măsura mi-am menţinut echilibrul faţă de mine? Dar faţă de Dumnezeu?
foarte frumos post-ul. imi place enorm. sa stii ca si eu sunt de parere ca lumea merge spre pieire…nu mai exista echilibru, nu mai avem nemurire sufleteasca, totul se pierde in disperare si in incercarea omului de a iesi in evidenta in mijlocul unei mari mediocritati…pacat. Am putea gandi mai mult si simti mai profund pentru ca Dumnezeu ne-a dat suflare divina…si noi profanam orice urma de lacrima sfanta pe un obraz curat…
hmmm,
esti o persoana ciudata, dar m am gandit ca analiza ta “tarzie” e cam asa de suprafata
adica uite eu nu am sa folosesc cuvinte mari si grele ci asa mai pe sleu
da ai dreptate cu ceea ce scrii mi a placut la nebunie asemanarea dintre om si biserica…
dar mergi cu analiza ta mai adanc in tine, o analiza tarzie e una profunda e in adanc, acolo cerceteaza-ti sufletul tau sau ce sa inteleg o analiza tarzie e una care e facuta prea tarziu ptr a schimba ceva?
parere mea e ca daca ceva e vesnic azi ieri maine, e doar schimbarea, ea singura e vesnica. si intrebarile tale de la sfarsit e un semn ca te schimbi iar si iar
si sa nu ti fie teama sa te schimbi
e ca si in chimie nimic nu se pierde, asa nici esenta ta nu o sa se piarda,accepta ce vine peste tine demn/a,
nu te agata cu disperare de canoane vechi, nu te crispa, sa accepti lumea si pe tine insuti e un act de curaj.
Omul modern?? unde e modern? in haine, masini, atitudine?? e la fel ca si strabunicul meu numai ca inloc sa se asculte el pe el e bombardat de tot felul de info nocive, si nu stie sa aleaga. isi face o masca falsa asta e nefericireal ui isi construieste pas cu pas visul lui de fericire in loc sa l viseze cu ochii deschisi.
nu vreau sa critic ceea ce ai scris, sau sa comentezi in mod negativ, chiar mi a placut e o persepctiva, dar eu doream sa te fac sa vezi sa sunt si alte variante mult mai luminoase. asta doar daca am inteles eu corect ce ai vrut sa zici.
si sa mai scrii. (neaparat ptr echilibrul tau intern)