“Zările de farmec pline
Strălucesc în luminiş
Sboară mierlele-n tufiş
Şi din codri noaptea vine
Pe furiş”
Ce frumoase versuri ! Ce leac potrivit pentru sufletul supus la caznele lumii! Când se vorbeşte despre stres şi depresie, nimeni nu aminteşte de poezie, deşi are efect mai rapid decât alergatul în jurul casei, în speranţa că scapi de griji. Metaforele sunt un fel de a visa cu ochii deschişi. De-a vedea lumea în imagini încântătoare şi de a-i observa amănuntele. Exact ce recomandă psihologii care ne avertizează întruna, de la o vreme, că nu-i de joacă cu stresul, pricina tuturor relelor de pe pământ. Deci, să ne întoarcem la poezie sau, şi mai bine, la poezia naturii, din care se inspiră poeţii. La “zările de farmec pline” ale lui George Coşbuc. În fiecare seară, spectacolul soarelui care apune ni se oferă pe gratis. Trebuie doar să facem o pauză, în ziua care se apropie de sfârşit, să ieşim la fereastră, şi să ne minunăm din tot sufletul.
Amănuntele fericirii :
Intreaga noastra viata este compusa din mici momente magice, pierdute din pacate in cenusiul cotidian. Sa stii sa le observi, sa le dai atentie, sa participi la ele, e un pas catre lucrurile esentiale ale vietii. Apusul soarelui nu costa bani, si totusi ne umple de bucurie. Da, dar cu conditia sa-l vedem, sa-l traim integral ca si cand nu l-am mai fi vazut niciodata pana atunci. Aceste marunte si uitate frumuseti ale vietii sunt cele care ne dau putere sa ne detasam de cenusiul vietii de zi cu zi.
Un moment de seninătate :
Deşi n-avem nevoie de confirmări ştiinţifice pentru bucurie, psihologia confirmă că ceea ce se petrece este adevărat : frumuseţea unei privelişti declanşează în creier o producţie sporită de endorfine, micile molecule generatoare de bucurie. Spectacolul este, într-adevăr, minunat. Că suntem în vacanţă, pe malul mării, pe-un vârf de munte, pe-un deal, sau pe balconul locuinţei noastre de bloc, scufundarea incendiară a soarelui după linia orizontului creează o emoţie deosebită. O relaxare interioară, după care viaţa obişnuită pare mai uşor de îndurat.
Pace interioară :
Nu batem câmpii ! De lemn să fii, cu sufletul înţepenit între coaste, şi tot tresari în faţa acestei feerii naturale, te surprinzi că visezi. Dar şi mai important este că iei distanţă faţă de viaţă, că suferinţa şi neliniştea par mai uşor de îndurat, par nişte biete amănunte, în faţa acestei imensităţi a naturii. Aşa cum în chip implacabil, ziua se apropie de sfârşit, şi greul vieţii trebuie să aibă un capăt. O dezlegare. Mâine va fi altă zi, apoi poimâine.. Un început de înţelepciune, pe care ar fi grozav să-l perpetuăm. Vom dobândi pace interioară pe termen îndelungat. Sau cum ar spune poetul : „Un suflet de farmec plin..”
DINA BRAN
.
